Valuri alb-ro?ii ?n ?ari??n ?i ?mprejurimi
Шрифт:
Cine e acolo?
Moscova. Mai, anul 1918
Treci la zid! – vocea comisarului m-a strapuns asemeni unui glonte. Mai exact asemeni a trei gloante: ^in frunte, ^in inima si ^in burta. Probabil anume asa vor nimeri acesti trei tineri ai Armatei Rosii, ei ^inca eri semanau c^ampiile undeva pe l^anga Riazani, iar acum au fost mobilizati de bolsevici la lupta cu contrrevolutia. – Acum cu o contra va fi mai putin!
Comisarul a luat pozitia de drepti si s-a ^intins ^in toata statura lui uriasa, a desfacut larg picioarele, a dus m^ainile la spate si m-a masurat cu o privire batjocoritoare apoi a facut un semn tinerilor din Armata Rosie. Tevile pustilor m-au tintit ^in frunte, ^in piept si ^in burta. Au tintit corect…
Comisarul a trecut prin spatele lor, privind ^in podea. S-a oprit de alta parte.
Subofiter de cavalerie… ai slujit tarului, ai primit ordine, ai fost prizonier la nemti. Acum ai decis sa slujesti revolutiei?! Si ti-ai ^inchipuit ca noi te vom crede? Ai crezut ca nu vom ^intrevedea esenta ta imperiala?!
Aratam jalnic: nebarbierit, descult, ^imbracat doar ^in izmene. Cele doua luni la Lubianka au lasat urme.
Tovarase comisar…
Domnule, comisar!
Domnule comisar, am spus ^in timpul anchetei, ca pe front si ^in captivitate, m-au patruns ideile revolutionare. Vreau sa apar revolutia si sa lupt cu intervenientii.
Comisarul m-a masurat cu o privire plina de ne^ancredere.
Fiti gata! – a ordonat el tinerilor rosii. – ^In numele revolutiei si a poporului muncitor…
Lasati armele! – ^in cazemata a intrat un om scund cu pensne pe nas si ^intr-o geaca de piele la fel ca a comisarului, era ^incins cu curele si purta chipiu cu steluta. Avea o barbuta rara, de sub chipiu se vedea parul negru si des. – Lasati armele, tovarasi!
Lasati armele! – a repetat ordinul comisarul si a luat pozitia de drepti ^in fata venitului.
Tovarase presedinte a Sovetului Revolutionar Militar, aducem la ^indeplinire hotar^area judecatii poporului muncitor. E un purtator de epoleti de aur, a slujit tarului! – a raportat comisarul, iar eu am simtit, ca ^increderea ^in sine i s-a evaporat ca aburul deasupra ceainicului fierbinte.
Ce fel de epoleti de aur?! Aceia sunt ofitei de grad ^inalt si generalii, iar el e subofiter. Aur pe epoletii lui nu a fost niciodata!
Presedintele avea ^in m^aini h^artiile mele.
Va lipsesc unele documente.
Am str^ans din umeri.
Am pastrat tot ce am putut.
Originea sociala?
Tata e dintr-un neam de nobili saraciti. A murit c^and aveam 13 ani. Mama – femeie de cazaci.
De aceia a-ti mers la cavalerie?
Exact.
Va socotiti nobil sau cazac?
Cazac. Mai degraba un simplu taran, m-am grabit sa ma corectez eu, deoarece cei mai multti dintre cazaci nu au acceptat revolutia. Deci trebuie sa trect drept de-al lor, drept taran.
Presedintele m-a strapuns cu o privire inteligenta, care parca te ^ingheta. Sticlele pensneului reflectau lumina rosiatica a lampii de gaz – unica sursa de lumina ^in cazemata mea de executie– aceasta reflectie conferea fetei presedintelui o evidenta nuanta de surealism. E un demon, m-am g^andit eu. Cel mai adevarat demon al revolutiei.
Corect! Muncitorii si taranii – iata pentru cine noi am luptat si continuam sa ne luptam. Anume pentru ei am facut revolutia. Vreti sa va alaturati la lupta noastra?
^Intocmai, – eram c^at pe ce sa adaug ”Excelenta voastra”.
Sunt bucuros ca si Dumneavoastra a-ti constientizat corectitudinea ideilor noastre. Ce v-a convins, ^in afara de lucrul nostru de agitatie pe care l-am dus pe frontul german?
Sa-mi amintesc, ce am citit din literatura comunista, ^in 1917.
”Socialismul si religia” si ” Bolsevicii si mica burjuazie” a tovarasului Lenin. La fel si ”Revolutia noastra” si ”Razboiul si Internationala” a tovarasului Trotki.
Un z^ambet retinut a aparut pe fata presedintelui, de parca demonul, a primit ^in sf^arsit urmatoarea sa jertfa si era gata sa serbeze victoria.
Si ce V-a placut ^in ”Revolutia noastra”?
Teoria revolutiei permanente.
Sunt bucuros, ca cartea mea V-a ajutat sa alegeti corect viata de revolutionar. A-ti citit lucrarile lui Stalin?
Cine e?
De data asta fata presedintelui s-a ^intins ^intr-un z^ambet biruitor, neretinut si a rasunat un hohot asurzitor.
Aveti dreptate! Oh, c^ata dreptate!.. De unde sunteti de origine?
De la Tarit^in, provincia Saratov.
Presedintele a mentinut o pauza, timp ^in care nu si-a luat privirea de la mine.
Dati-i sa se spele, sa man^ance, sa se ^imbrace si m^aine la mine la cabinet.
La ordin, tovarase Trotkii! – a raspuns cadentat comisarul.
Generalul cu palaria de fetru.
Novocerkassk. Noiembrie, anul 1917.
Anticamera generalului Alexeev, amintea un stab obisnuit al Armatei Rusiei Imperiale: ofiteri ^imbracati ^in uniforme, se saluta conform statutului. Ies ^in evidenta doar eu – haine civile si fata nerasa de o saptam^ana.
Adiutantul studiaza documentele mele. ^In sf^arsit se hotaraste sa le transmita generalului. Intra ^in cabinet si peste un minut se ^intoarce fara ele. Astept mai bine de o ora si un sfert. ^In sf^arsit la adiutant suna telefonul.
La ordin, Exceleta Voastra. Treceti ^in cabinet, domnule Istomin. Generalul vrea sa discute cu Dumneavoastra.
Ma ridic, ma aranjez pe c^at se poate si intru ^in cabinet. ^In fata mea la o masa masiva si ^intr-un mundir soios sta un mosnegel micut, cu frunte ^inalta, nas c^arn si mustati stufoase, cu capetele rasucite ^in sus. ^In ochi are o tristete parca ramasa acolo ^inca din copilarie.
Deci Dumneavoastra, subofiter de cavalerie, a-ti absolvit Scoala de Cavalerie din Nikolaev si a-ti dus slujba pe frontul Vestic? Iar acum vreti sa va ^inrolati ^in Armata de Voluntari?
Exact, Excelenta voastra.
Armata tocmai se formeaza. De unde a-ti aflat despre ea?
Din telegrama Dumneavoastra, pe care a-ti trimis-o la stabul cartierului militar Petrograd, luna trecuta.
Cum a-ti nimerit la stab? De c^and acolo sunt admisi subofietrii cavaleriei?
Asa s-a primit, – raspund prima ce mi-a venit ^in g^and si ^inteleg ca raspunsul meu e unul completamente prost.