Valuri alb-ro?ii ?n ?ari??n ?i ?mprejurimi
Шрифт:
Anatolii Leonidovici, nu –si lua de pe general privirea fericita, iar z^ambetul asa si a ramas pe fata lui.
Desigur! Omnia mea mecum porto! Tot ce e al meu port cu mine! Si armonica si figura de atlet. Ofiterul trebuie totdeauna sa fie ^in cea mai buna forma spre slava Patriei! P^ana ce am reusit doar sa ma scald ^in r^au. Acum iata alergatul de dimineata. Iar apa ^in r^au e revigoranta, proaspata, tocami cum trebuie! Cu dansurile sunt sigur aici nu e nicicum. Bolsevicii nu planifica baluri, – a r^as Anatolii Leonidovici.
Aici se zice exclusiv Volga. Nu r^aul. Noul nostru coleg, m-a corectat. Apropo e din Tarit^in!
A, deci acesta este noul Dumneavoastra adiutant din cauza caruia v-ati retinut la Moscova?
Fost subofiter, cavalerul Istomin Stanislav Demidovici, – m-am prezentat eu.
Colonelul Nosovici, seful stabului cartierului.
Nosovici mi-a str^ans m^ana cu putere.
De ce fost? A-ti fost destituit din functie s-au v-au trimis la pensie la mosia parintilor?
Armata Imperiala nu mai este, deci respectiv, noi toti suntem fosti ofiteri, – am raspuns eu.
Deodata fata lui Nosovici a devenit categorica, privirea ferma, iar muschii i s-au ^incordat.
Necunoscute sunt caile Domnului, subofitere. A-ti fost pe frontul german?
A trebuit sa fiu.
Minunat! Deci aveti experienta de lupta. Aici experienta numaidec^at Va va fi necesara. Noi, cu Andrei Evghenievici tot am luptat cu nemtii. Eu am comandat cu plutonul nr. 466 de infanterie din Malm^ij, iar locotenent-generalul daca ^i-mi amintesc coresct cu divizia nr. 64 de infanterie.
Nu va faceti de cap colonele. Sau ca totdeauna vreti sa va fac un compliment? Doar aveti o memorie exceptionala!
Nosovici a r^as din nou.
Eu am fost studentul generalului Snesarev. La scoala din Nikolaev, – am recunoscut eu.
Snesarev m-a privit ^intrebator.
Uite cum? De ce dar a-ti tacut p^ana acum?
Credeam ca o sa Va amintiti. Ne-ati predat geografia militara.
Se creaza o companie minunata! – a tras concluzia Nosovici.
Evghenia Vasilievna e cu Dumneavoastra? – a ^intrebat Snesarev.
Numaidec^at! Omnia mea mecum porto! Kovalevskii tot si-a adus familia sa. Ei, dar sa mergem! Va voi arata apartamentele noastre.
Locuinta noilor stabisti se afla ^intr-o casa cu trei etaje a unor fosti comersanti ^in chiar centrul orasului.
Domnilor, cobor^ati ^in salon! Andrei Evghenievici au venit! – a anuntat cu voce de tunet Nosovici si a pregatit ceaiul. – Dorm mult, lenesii.
Ei ce, suntem toti adunati? Andrei Evghenievici, Dumneavoastra desigur ca cunoasteti pe acest baiat obraznic. Deaceea o sa vi-l prezint doar Dumneavoastra, domnule Istomin, – colonelul Alexandr Nikolaevici Kovalevskii cu sotia. Va rog sa-l iubiti si sa-l rasfatatai. Copii mai dorm? Alexandr Nikolaevici e vechiul meu prieten, coleg de lucru si studii la Academia Stabului Major, absolvent al anului 1910. Iata colonelul Ceb^isev si loctiitorul lui colonelul Suhotin. Adiutantii mei Tarasenkov, Sadkovskii si Kremkov. Apropo, locotenente, ce fotografie a acelei femei dragute aveti ^in dormitor?
Kremkov s-a jenat vizibil si nu a raspuns.
Si ^in sf^arsit, cea mai minunata persoana, doamna Starikova. Nu va mirati, prietene, nu e sotia nici unuia dintre noi. E din stab! Seful directiei economice. Deci-s! Sa bem ciai si ^in pas de mars spre sovdepie (sovetul deputatilor)! – a r^as Nosovici. – Cer scuze, domnilor, spre administratia locala.
Pe perete la intrarea ^in cladire era at^arnata o pancarta. Cu vopsea galbena pe fon rosu era scris cu acuratete inscriptia ”Stabul Cartierului de Sud a muncitorilor si taranilor Armatei Rosii”. Sta o santinela ^imbracata neglijent si obosita. De cum ne-a vazut, ne-a ^ingradit drumul cu pusca. Snesarev i-a ^intins documentele.
Snesarev, conducatorul militar a judetului. Iar acesta e stabul meu, – a aratat el spre noi. – Am ajuns chiar acum.
Santinela a privit cu mirare la mundirul tarist si la ordinele generalului si a ^inceput sa citeasca ^in soapta, pe silabe documetele. Nosovici ^il urmarea cu o batjocura evidenta.
Sunt prea multe litere necunoscute? – a glumit sarcastic. – Hai mai repede, hulubasule.
Santinela s-a jenat si a ^intors documentele.
Treceti.
Am ajuns la biroul unde c^andva statea primarul orasului. Usa e deschisa, ^in camera stau sase oameni. Rasfoiesc niste h^artii, discuta ceva. Snesarev tusesete ^incet. Cei prezenti ^i-si ^intorc capul nemultumiti spre noi.
Ce vreti, tovarasi? – a ^intrebat unul dintre ei. – Cine suteti?! A ridicat el vocea dupa ce a observat mundirul generalului.
Sunt Snesarev, am fost numit conducator militar al Cartierului militar Nord Caucazian. Iar acesta e stabul meu. Iata numirea de la tovarasul Trotkii.
Конец ознакомительного фрагмента.